încă noiembrie, încă iubit
zi ploioasă de noiembrie. pe străzi oamenii par scoși din filmele lui bergman. totul pare alb-negru. chiar și senzația de oboseală care mă încearcă. după o zi de katie melua în surdină și încheiat trei contracte noi pentru next level consulting simt binefacerea ploii reci. cu gândul deja la crăciun. la nopțile albe când nimeni nu iese afară și ninge mult și trec mașini rătăcite și eu filmat undeva la colțul străzii recitând poeme. da, ploile astea ale lui noiembrie trezesc amintiri.
o vedeam cum vine cu microbusul. o vedeam încă de la geamul mașinii și zâmbetul ei de atunci de acolo îl păstrez în mine. e prețios. era îmbrăcată casual și asta îmi plăcea mult. avea acei ochi care când te priveau parcă îți donau sânge. și mâna ei fierbinte ca o ceașcă de cafea și parfumul ei subțire, violent, fresh. tricoul ei mirosea a pădure înverzită. nu știam când ajungeam acasă, nu știam când se făcea seară. limitele timpului se lărgeau și se adânceau ca un hamac. trupurile noastre rămâneau undeva într-o secvență surprinsă de o fotografă. un aspect urban cu multă lume veselă erau trupurile noastre. și eram fericit cu uca.
urmăresc de dragul efectelor speciale the flash . este, desigur, unul din serialele despre care pomeneam anterior că îmi mănâncă timpul. practic mă simt iar adolescent. ca atunci când erau doar două canale tv. și eu chiuleam de la prima oră pentru a vedea nush ce bazaconie de film sf. aveam o profeoară de istorie înțelegătoare. și, culmea, nu eram singurul care făcea asta. acum, după ce the mentalist a lălăit-o 6 serii cu prinderea lui red john, parcă ăsta era numele... vine un serial care e bun doar de văzut când ești obosit și vrei să te destinzi. e pe tv 14 lsv parcă. și cu o ceașcă de cafea cu lapte, așezat confortabil, lași timpul să treacă prin tine. apoi mă pun să lucrez întru literatură, dragostea mea veșnică. cine să mă mai înțeleagă?
