Blue in Green
... azi a fost nenorocire. mult noroi pe străzi și o vreme de privit doar. sunt seri reci de primăvară calendaristică, de martie neputincios, pline de lecturi benefice, lichide fierbinți, ore de vb. la telefon, și un fel de fericire aiuristică. încă nu am terminat Cafeneaua Pas-Parol , prelungesc momentul cu lecturi savuroase din Andrei, care întotdeauna mi-a fost drag, încă de pe la jurnalul tescanilor, când cu patima sugrumată de unele mofturi , juisa poetul din tinerețe în omul matur. mi-a plăcut foarte mult, la vremea lui, Jurnalul de la Tescani , după cum îmi plac și Note, Stări, Zile, pe care am terminat-o și Despre frumusețea uitată a vieții, ce mă acaparează chiar prin unitate stilistică, deși este o compilație de articole publicate. abia aștept să încep Negustorul de începuturi de roman a lui Matei și parcă o simt apropiată cumva, ca și cum timpul ar fugi în sens contrar iar eu abia aș fi lăsat-o din mână...
am urmărit zilele trecute o conferință a lui Andrei la Iași. trebuie să spun că am auzit vorbitori mai buni ca el, dar ce e al lui nu este proxim. când intră în cadrul umorului cult, în formele ironiei pure este arkeo. captează în discurs și nuanțele cele mai fine ale penibilului mundan, ale grandilocvenței redusă la reduși, ale cuvintelor care ar trebui să fie mari pentru viață. este spumos, pe scurt...
... ascult serile și nu mă mai satur de Hand Cannot Erase, are atâta intensitate fiecare detaliu sonor... și Bill Evans, desigur, de unde și titlul acestei postări...
