când plouă analiștii să tacă
plouă de vreo trei ceasuri și îmi dau seama, în splendoarea nostalgiei mele, auzind râsul tatei, că aș mai putea râde la stan și bran, că mai sunt momente din acestea. eu fiind foarte pretențios și selectiv la umor. îmi plăcea blue collar comedy, iar de acolo doar engval și ross. ce vremuri, vremușoare! mă distrează faptul că, de fiecare dată când e ceva umor prin preajmă, mă feresc instinctiv. de teamă să nu dezamăgesc pe cineva cu sobrietatea mea. dar ce frumos este un om când râde!
mi-aș dori o fereastră rece de care să îmi lipesc obrazul, să văd un horn cum pipăie într-o iarnă blândă, să fie zăpadă cât trebuie pentru săniile prichindeilor, să fie noapte și ei să întârzie la săniuș. ce greu m-aș obișnui la un singur anotimp! ce greu mi-ar fi fără toți oamenii dragi din preajmă! parcă sunt un stup la care ei vin pe post de albine! am descărcat ultimul step up în x264 pentru tabletă. îmi place seria de step up-uri. îmi plac tinerii care reușesc în viață.
ce curios: comercialul are nuanțele lui de acces la indulgența mea. bunăoară rapcore mai ascult. după cum spuneam în roots rock riot. și ce fain este combinat reggaeul cu rockul alternativ, rapul și dubstepul la ei. uneori, de dragul unor vremuri mai ascult și LP sau Hollywood Undead bonus Deuce. și, pentru că am intrat în subiect, sunt curios cum va suna următorul album de phutureprimitive. deci dubstep, rapcore, rock, jazz fix în ordine inversă. metheny cu haden au făcut ravagii în seara asta în mine. beyond the missouri sky e superb construit albumul. și eu scriu și încă plouă și cine oare se îndrăgostește la ora asta pe un alt continent?!
