capătul Clopotului
astăzi, acum, am terminat Clopotul de sticlă al Sylviei Plath. am citit de pe la 4.00 a.m. opt capitole și am fost atât de prins încât am uitat că e vineri. tulburătoare poveste și fascinant zbucium. cred că acum mi se deschid poemele ei altfel. mai aproape, mai libere. între timp, aștept un telefon în legătură cu o comandă recentă. tot cărți. pentru că am terminat deja 3 de citit și îmi îmbogățesc stocul de iarnă, după cum spusesem. și ce e mai frumos decât să citești și să cunoști un om prin intermediul personajelor, pasajelor narative, dialogurilor, cam tot ce ține de bucătăria unui scriitor. și toate acestea într-o iarnă, într-un decembrie spre Crăciun.
am dat ieri peste două albume apărute anul acesta. sunt ale unor formații care îmi plac de vreo doi, trei ani, cam de când ascult și dubstep: Knife Party și Klaypex. încă nu le-am ascultat integral. sper să am timp în acest weekend. par destul de bune. abandon ship parcă și anything goes respectiv. le-am pus pe ipod și tabletă deja. plus că steven wilson a mai scos niște remixuri faine, dar despre ele altădată.
a început să se lumineze cum ai privi un bătrân mergând pe vârfuri și ai avea impresia că acum, acum o să cadă și o să facă un zgomot teribil și că toată scena la care asiști e o piesă de teatru banală deși ai luat bilet cu încredere. parcă se aud câteva vrăbii și niște cocoși în depărtare în timp ce petecul/ pata de negru marin se stoarce în mâinile unei spălătorese pricepute până devine gri albăstrui. și nu știi dacă asemenea culoare există. doar te pregătești pentru o nouă zi, la fel de ultimă, la fel de plină ca o farfurie cu resturi. atât despre vinerea în care s-au întâmplat cele de mai sus și încă altele mai minunate.
