cum soarele se tăvălea pe mine

... mâine primesc o carte dragă scrisă de Matei, de când o caut uof. am sperat că a mai scos un roman între timp, de la "iubirile de tip pantof...", dar ntzz... ; am refuzat opera poetică a lui es. pop, poate e doar așa, un moft de copii ai marilor orașe, poate... și curios sfârșit de gerar, nostalgiile nu pun presiune pe mine, doar ceva amețitor... un foșnet de pași iubiți, un cântec fredonat când bei ceai în public, chestii se pare.

sărbătorile au fost frumoase în cumințenia și blândețea lor. un grup de vreo 45 de persoane au cântat colinde prin cartier și m-au făcut fericit, ne-au făcut fericiți. în glasul lor aveau fărâma aceea de har, așchia divină a fiorului... poate pare exagerat, la urma urmei și mântuirea e subiectivă...

anul acesta îmi bucură încă ochii și mă pregătește... e ceva ce numeam într-o ciornă *singur pe linia moartă. și mai ziceam:/ noaptea nebunii conduc pe străzile mari ale orașului/ conduc ca și cum mașina lor ar fi un vis irațional într-o monotonie lină/ când galbenul benzinăriilor pare mai relaxant decât patul de acasă/... anul acesta, ori niciodată, (de aici lipsesc cuvinte), anul acesta dă-mi-l Doamne mie...