doar fețe de poker

Brrr... aglomerată lună, Gerar ăsta. și, dacă am jubilat la apariția albumului lui Steven Wilson, acum aștept cu o nerăbdare delicioasă albumul celor de la London Grammar, sper într-un sound cât mai diversificat și original, cum promisese Hannah. apoi, așteptând luna lui Florar, cu acea inimă pe care doar prietenii mi-o știu, scriu odată cu ploile rătăcite în acest început de an, aproape cot la cot... printre drumuri și hârțoage și contracte și leneveală...

... nu pot să zic decât că îmi place mai mult Veronica D. Niculescu în pasajele prozastice ale convorbirilor cu Emil Brumaru. El, Emil, se vede cu ochiul liber că încearcă să îi țină piept, dar prozatoarea e pe domeniul ei, în schimb, spre sfârșitul cărții, când urmează un dueluș liric, poetul bulionului strălucește fără drept de apel... Augie devine tot mai matur și epoca descrisă de Bellow tot mai dragă mie... la urma urmei toate s-au modificat puțin acum când citesc după două piese fragile de sticlă... da, suntem toți patru purtători de ochelari și zâmbesc la gândul că mi-a trebuit ceva vreme să ajung aici... parcă ar fi o realizare... uh...

aflu de la Adi că Nico e însărcinată în 9 săptămâni și bucuria mea pentru ei este nețărmurită... eu le doresc și un băiețel să le mănânce urechile (smile) ... încă, moi, nu mă văd în postura de tătic... și îmi amintesc parcurile mici ale Clujului cu prichindeii supravegheați de bunici... hmm, vorba lui Costel Bojog, eu am să trec din stadiul de băiat direct în cel de bunic (smile)... de mâine trebuie să făuresc ceva, doar Făurar se va ține de capul meu precis până nu... și mă gândesc să compun ceva la pian... să vedem... ceva tulbure ca dragostea, ceva limpede ca reveria...