Dumbrava (re)minunată
... m-am trezit dintr-un vis râzând și-am zis să prind și un răsărit de soare. am deschis larg fereastra ca să năvălească răcoarea dimineții, ciripiturile și zgomotul rar al vreunui automobil grăbit spre undeva...
terminasem Fortăreața albă cu un gust straniu în papilele literare. dacă e captivantă? da este. Orhan are suplețea unui igienic povestitor înfierbântat cât se cuvine... Hogea este un personaj puternic... totuși am avut o vagă senzație de fraiereală, ca atunci când cineva o tot lălăie... însă este o carte bună... adorabilă chiar prin elasticitatea frazei.
nu pot să îmi ascund față de prieteni, părinți, extratereștri bucuria de a fi început Scrisori de dragoste către o prințesă chineză a lui Matei. este tot ce îți trebuie de la o lectură... ironie, suplețe stilistică, o nuanță de fragilitate, vervă, umor, carientism, idei-popcorn, de toate. cred că, după Constanța Buzea, de care mă leagă și o afinitate aparte, filială, ca pentru cea care m-a încurajat să scriu, m-a debutat, publicat, sfătuit etcaetera, deci după Constanța Buzea, Matei Vișniec este scriitorul care mă împlinește cel mai mult. săptămâna viitoare voi mai primi două cărți de el, ieri am primit și Occident Expess... da, Matei este preferatul meu, prin el leg atât de multe întâmplări, atât de frumoase timpuri...
... e uluitor că scriu în ciripituri (ca ale formației Pasărea Colibri) iar camera mea e un codru, iar patul meu e un luminiș, iar Uca e Lizuca...
