George Geacăr. Pasul discret
e greu. și această propoziție îmi zace în creier de 10 minute.
am hotărât să revin aici, despre el, pentru mine în primul rând. pentru că mi-era ceva a: hai să văd ce mai face! hai să mai citesc ceva de el! și am intrat pe pagina sa de facebook, unde, trecând printre fotografii, mi-a izbucnit în memorie prima replică adresată mie la aniversarea lui de pe 3 februarie 2014. îi scrisesem serios, grav, sincer, din inimă, mișcat de situație ceva în genul: vă doresc veșnicia! la care George (și acum îl tutuiesc cu greu) cu umorul fin în gardă îmi răspunde: ești generos! am râs din toată inima când am citit seara răspunsul. un om care știe că o să moară curând nu are această putere pe care o avea el.
am concoctat apoi amândoi să primesc zoom. gaura de vierme. și a venit.
reiau, pentru plăcerea de atunci, mesajele schimbate pe messengerul facebookian ( era în 10 februarie 2014): am ajuns acasă de la serviciu. pe birou am descoperit cartea. o pusese tata. mi s-au luminat ochii. am desfăcut plicul, am mirosit-o, am citit dedicația cu un zâmbet larg. și m-am aruncat în primul poem. în jurul meu era atât de liniște încât îmi părea că se aude afară cum dau pagina. mulțumesc. vă mulțumesc din suflet! în numărul următor vom publica un grupaj, dacă ne permiteți. mă întorc la ea. și ce frumoasă îmi face ziua această carte... Și George îmi răspunde politicos, cald: mă bucur mult de tot. publicați dacă vreți, nu am nimic împotrivă, dar fiind o carte apărută deja ar trebui un text de prezentare, un chapeau...
apoi a trecut ceva vreme, am scris acel chapeau despre care am primit feedbackul de la Om, de la Poet. îmi scria pe același messenger, la data de 19 mai 2014, modest, confesiv: am primit revista. mi-a plăcut ce-ai scris, chiar dacă mai exagerezi cu entuziasmul, după părerea mea. momentul a fost f potrivit, eu venind după o operație grea, f înstrăinat de viață și literatură... iar eu în plină panică de cuvinte am spus doar: aveți un loc special în sufletul meu. alte cuvinte nu găsesc...
pe 24 decembrie 2014 au fost ultimele cuvinte schimbate cu George Geacăr, cu omul pe care l-am îndrăgit instantaneu din poemele sale. Îi scriam: Întotdeauna în sufletul meu, în admirația mea... Sărbători cu bine lângă cei frumoși și minunați, dragă George! iar el: mulțumesc foarte mult și îți întorc cu drag urările!
după acea dată nu am mai avut curajul să îi răpesc din timpul atât de prețios, atât de scurt, cum numai cei dragi lui și el știau.
speram să îl urez și anul acesta, speram într-o minune, pentru că așa se întâmplă cu cei ce ți-au intrat în suflet, dar George Geacăr a fost și este discret. blând, subtil, generos, discret. în amintirea lui, dragă mie, am scris acestea. sper ca și generațiile de tineri poeți care vor veni să îl îndrăgească, să îl cunoască, să îl bată pe umăr cu sfială. cum am făcut și eu.
