libertatea de a fi cald
ajuns la un moment din Clopotul de sticlă, am realizat ce înseamnă să descrie un pasaj, o întâmplare, orice în definitiv, un poet. luxul acela de informații ce îți explodează imediat pe retină, insolența unor digresiuni, ineditul devenit de acum banal prin repetarea lui inegalabilă etc. și mi-am adus aminte de operația recentă. de trotuarul spălat dar cu asfaltul încă murdar din fața optilens, de clujul înflorit și împestrițat de oameni simpli, de ziua când mă întrebam cum o să fie o operație pe interiorul pleoapei, de nerăbdarea și oboseala sau curiozitatea și plictisul când mă apropiam de clinică, de conversația cu doctorița în timp ce mă opera apoi iar de sfârșitul verii în clujul meu iubit, cu liniștea pe care numai atunci când nu sunt studenți o simți ca pe un fel de amăreală după ce ai băut o cafea stătută din politețe... și acum totul e bine și reușești să te smulgi un pic din ce faci ca și cum ai fi o rețetă ce e ruptă și înmânată unui pacient necunoscut, nins, bătrân, cu o tuse pe care și-o ascunde politicos...
din când în când privesc felinarul de la stradă să văd în galbenul lui ocrotitor dacă mai ninge. și nimic nu se întâmplă mai lent ca sentimentul de liniște ce mă cuprinde. dacă ploile aduc în mine stridențe și pasiuni vechi, ninsorile cad peste trupul meu poetic și îl adorm, îl protejează, îl astupă pregătindu-l pentru primăvară. da, cam asta fac ele. și eu vă iubesc!
am lăsat un serial pe la mijlocul lui pentru ca să mă reîntorc la cărțile mele. cele începute. și constat că, de mult timp, suspansul, intriga pe bază de curiozitate cu alte cuvinte, nu mai are putere asupra mea. nu am nici un interes decât să mă simt bine privind, citind, ascultând ceva. despre acest ceva sunt multe de spus. pentru că sunt pretențios. dar, chiar și așa, tot ce contează când faci ceva în această viață este să te simți bine făcând acel lucru. să faci totul ca și cum ai uda un răsad de maci într-o dimineață frumoasă de primăvară cu o stropitoare de aluminiu, dar ție să îți pară de platină, în primele raze ce te-au mângâiat prin perdea, într-un apartament din orașul tău preferat (clujul), și la aceasta să se reducă întreaga ta contribuție la prosperitatea omenirii... chiar așa! numai la atât!
