măgură de iulie

... 14 iulie, o zi în care mai bine muream. a fost începutul unui șir de vești proaste pe care odată și odată tot le-aș fi primit. dar nu mă așteptam. ca un atac terorist (că tot e la modă) a venit vestea și mi-a inundat corpul cu o substanță grea, una care mă trage în jos, care mă face să plâng din senin, care îmi convertește toată suflarea în icneli, care îmi aduce amintiri și mi le șifonează critic. da, din acea zi am început despărțirea de un părinte. nu intru în amănunte din dorința acestuia. însă aș urla lumii durerea mea.

totdeauna am crezut că sunt o stâncă, că sunt un bărbat tare, dar nu. viața a ținut morțiș să-mi demonstreze inconturnabil că nu. și cum să privesc eu ochii ăia care se vor închide? și cum să îmbrățișez un trup care se va spulbera? și în tot acest timp simt transferul de dragoste nealterat. ba înzecit. ba înmiit. și mă prăbușesc. și mai am doar atât de puțin timp... atât de puțin...

va veni toamna și va fi un fel de bine. sper. poate cea mai supărată pe mine toamnă. pentru că va trebui să împartă langoarea, apatia și crizele de durere cu altcineva. observ că adolescentizez. adevărul e că mor mai repede decât până acum. da, dragii mei. și asta nu e teorie.