pe șine de sânge

... trăiesc un mai tulburător. cu Cronica ideilor tulburătoare a lui Matei, cu Suntem deja uitarea ce vom fi a lui Abad și încă două cărți, de asemenea menționate prin însemnarea anterioară. au înflorit salcâmii și am avut un weekend perfect. abia acum intră puternic timpul în mine și scoate la iveală zâmbete, deturnează grimase, eludează insomnii. mi-e dor de o vară ca acest mijloc de mai. în altă ordine de idei: cred că umorul lui Matei Vișniec este unic și molipsitor pentru mine. după cum și Andrei nu face rabat de la el, dar într-o altă manieră. Matei este spontan și ordonat când flanează pe marginile surâsului, în timp ce Andrei construiește temeinic un limbaj adjectival și o eleganță molipsitoare a momentului hilar. de altfel Andrei Pleșu are har. am spune noi și grație. sunt într-un moment de mândrie că sunt compatriot cu acești doi oameni mari ai sufletului meu lansat pe șine de sânge...

abia aștept noile albume de la London Grammar și Alt-J. trebuie că m-au cucerit definitiv. am văzut un concert live LG în Franța, la we love green festival sau cam așa ceva, iar impresia a fost fantastică. publicul civilizat, soundul și prestația: impecabile. deci cam de asta... și nu numai, le am la suflet...

e uimitor câte poți să acumulezi într-o perioadă scurtă de timp, dacă îți fixezi prioritățile cu o igienică stare de luciditate. constat că trecând prin timp înspre netimp, duioșia poate fi o consecință a nostalgiei celor mai apropiate îndeletniciri, a celor ce au acces la imediatul tău și cât de binefăcător înspre frumos este acest lucru. în același timp - naiv ca o îndrăgostire...