ruinele șerbetului
am sărbătorit 1 december în felul meu: citind. și cum terminasem joia dulce m-am apucat de încă trei cărți, pe lângă Paler. două de aprox. 300 de pagini și una de 500 de pagini. sunt curios pe care o voi termina prima. îmi place, până acum, să nu mă grăbesc. să digerez, să fac excursuri la lecturi, să îmi imaginez bine cadrul narativ, personajele. uneori chiar dorindu-mi alte finaluri, mai ingenioase, mai imprevizibile și, probabil, mai puțin potrivite. dar ăsta sunt eu. nici acum nu știu de ce am rămas cu senzația că am văzut un anime după lectura din steinbeck. dar unul bun!
îmi place entuziasmul oamenilor. starea lor de fericire, chiar puțin exagerată, chiar puțin nefondată. însă îmi place. îmi mai plac acei copii mici din brațele părinților asistând la o paradă militară despre care nu știu mare lucru. sau prichindeii care abia se țin pe picioare, dar învață să schieze. totuși nu m-aș bucura deplin la vederea unei arme, chiar dacă vine să îmi salveze viața. am această repulsie genetică în raport cu o armă. cu ceva ce ar putea răni pe altcineva. probabil sunt demodat. și bătrân. păi dacă îmi plac așa de mult memoriile lui O. P. de le-am reluat?! nimic bulversant pentru prietenii mei, desigur!
ei, și de mâine iar în circuitul vieții. dar cu sărbătorile în pupile. nu se va găsi moment care să îmi distrugă fericirea pe care o am la fiecare Crăciun și revelion. iar dacă se întreabă cineva despre majusculele și minusculele mele, le pun unde vreau eu. ieșit afară un pic, am luat puțină zăpadă și am făcut un bulgăre. atât. nu am mai aruncat cu el spre niciunde. la mulți ani România! la mulți ani Români!
