Scars
dacă ar fi să fiu întrebat ce aș asculta la orice oră și în orice timp al zilei, indiferent de unde sunt, răspunsul meu ar fi indiscutabil : Blackfield. îmi place mult ce face Steven Wilson acolo și nu numai. Aviv Geffen de asemenea. sunt doi tipi geniali. mi-am legat multe întâmplări din viață de muzica celor doi. de albumele lor. patru până acum și niciunul nu m-a dezamăgit. spre deosebire de alte formații. aștept să văd cum va fi viziunea trupei, în ce registru al rockului se vor încadra pe viitor. și sper!
încă nu am terminat Clopotul de sticlă dar speranțe există în acest sens. sunt la capitolul unsprezece. deseară poate îmi fac ceva timp. după ce toate se liniștesc amețitor de frumos ca și cum ai opri un carusel. și apropo de asta, îmi plac comparațiile Sylviei, mult. poate pentru că și lirica mea se axează pe ele, poate doar așa ca simplu fapt. nu știu. dar îmi plac enorm. sunt proaspete, surprinzătoare și extrem de potrivite.
sunt un pic obosit. e totuși luni. mă pun să ascult ceva muzică și poate adorm un pic. da, am să îmi pun primul album al celor de la Blackfield, intitulat după numele formației. albumul II îl ascult când merg în Valea Jiului. Pe Welcome to my DNA îl păstrez pentru ploile de toamnă, iar IV pentru când mă simt singur. dar dincolo de emoțiile profunde legate de aceste albume, rămâne un individ lucid care pragmatic evaluează situațiile și le valorifică. just for the record... cum se spune prin filmele proaste.
