seară de weekend
să citești Bukovski e ca și cum ai mânca pâine cu unt și cu telemea. apoi ai bea apă minerală stătută de vreo două săptămâni și ai avea impresia că asta a fost cina cea mai tare din viața ta. cam așa e. sau ca și cum ai lua doi pumni în față la un colț de stradă pentru o târfă pe care ai agățat-o acu două minute și tu să crezi că bag seamă ești îndrăgostit de aia ai apărat-o când l-a înjurat pe motociclistul ăla mare și nervos. și mă rog, lista ar putea continua că așa e când citești Bukovski...
nu știu ce m-a pus (probabil aveam nevoie de o lectură laxativă) și am început și Femei de Bukovski. noroc că mai începusem Eseuri de Borges și Domnul K. eliberat de Vișniec. așa că între cele două mai merge așa, ca o scobitoare, și Charles. probabil ceea ce mă enervează la mister B. este faptul că nimic nu e memorabil. și nu, nu e o mentalitate de gacicuță, e o mentalitate de bijutier. dacă și acum și cât oi mai fi am în memorie pasaje întregi din romanele citite, în schimb, tot ce am citit din Henry Miller și Charles Bukovski s-a evaporat. și ce e mai rău e că nici nu mi-am dorit să reiau ceva parcurs deja din ei. mă rog, eu cu impresiile mele de o bolnăvicioasă subiectivitate...
într-o iarnă, într-un weekend, îmi aduc aminte că am dormit 18 ore. nu mai știu de ce (probabil pierdusem vreo două nopți) , dar eram distrus de obosit. erau vremuri în care grijile zilelor nu se loviseră de mine. acum aproape că aș repeta figura cu alte variabile. aș asculta două nopți norah jones și aș dormi în brațele moi și reci ale ucăi, abia venită de pe drum, toată viața. ce frumos stau puloverele pe ea. i-aș lua unul verde pe gât, că așa se poartă acum. și aș sufoca-o cu grija mea... ca în iarna aceea, ca în weekend-ul acela...
