zăbava singurătății

... pe sistemul că: nu există o mai plăcută zăbavă pe lumea aiasta decât cetitul cărților, dupe voroava cronicarului, am terminat azi Casa Tăcerii cu impresia că mă despart de un roman bun și, cu un reflex de retorsiune, vorba lui Andrei, la adresa cotidianului tot mai fad și clișeic, am să spun, cu oarecari neliniști dar și încântări, că m-am regăsit în Recep și Fatma, probabil cele mai bine conturate personaje ale romanului, deși în Faruk se varsă Orhan cel mai mult. am zăbovit pe cartea asta. am făcut-o cu drag...

... ei, pe lângă Neliniști vechi și noi a lui Andrei, încep și Iubirile de tip... a lui Matei. și sunt atât de încântat. deși das is einfach la modul meu de a conviețui... deci de acum în fiecare seară caniculară voi avea un deliciu intelectual pe noptieră, pentru că ei, Andrei și Matei îmi sunt foarte dragi, cei mai dragi scriitori români alive, cum ar zice un american comod și infatuat... și mă așteaptă la toamnă relecturi savuroase din Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului plus dragul meu Jurnalul de la Tescani... iar printre cele noi am programat pentru septembre pe Laur...  

în ce privește dromologia acestei veri ațâțătoare la propriu și la figurat das ist schwierigen, avem ardealul și alte două locuri în plan însă vedem, stabilim, cugetăm, plănuim, toate la timpul lor... îmi plac efectele din noul x men... am rămas tot cu Mind în căști... iar munca (laborare) e un laboratoriu despre care mai multe se văd decât se spun... căci fără ea... ohhh... (smile)... copilul din mine așteaptă legenda lui Tarzan, filmul, să văd cât respectă din imaginația adolescenței mele... chestii tari domle îmi rezervă viitoru...