zăcăminte de ploaie
știu, sunt anacronic, visez macadamuri udate de rafale calde, tineri ce se sărută pe străzi, clădiri impozante care să aducă a case boierești din vremuri, un oraș nostalgic visez. un oraș impetuos și imberb. un oraș aflat sub ocupație. sub ocupația poeziei. dar este departe de căutarea mea... tulburătoare piesa Hotel Europa Complet... de la nuanța de vulg mascat perfect pentru a transmite un mesaj penetrant și memorabil... la adâncuri, văgăuni de tristețe, furnizate cu o limpezime de izvor montan... pe scurt: un adevăr dureros simțit de Matei (ah... îmi place omul ăsta de când l-am descoperit), simțit de toți cei care gustă o realitate mașteră... a zilelor noastre...
pe de altă parte Scriitorincul îmi place tot mai mult. mă apropii de sfârșitul Cărții ca destin și jubilez la parada nostimă, afabilă, de o vipiozitate cuceritoare a culturii, erudiției lui DCM. poate voi citi și Jurnal Pieziș luna viitoare... deși unele chestii autobiografice se vor repeta, desigur, ca la Paler cu Autoportret într-o oglindă spartă... apoi dialogul cu DCE. Riscul pasiunii, cam asta e.
îmi căzu cu tronc albumul Little brown Jug, o superbă colecție de jazz ce rupe toate radiourile posibile... îl ascult seara, când mi-e dor de persoane dragi. îl ascult dimineața când mi-e dor de cafea. îl ascult cum se ascultă o persoană care îți vrea binele... și nimic nu mai e la fel... transfigurare de zi liberă induce micul ulcior maro... el e mereu aproape!
